Un sejur in Abu Dhabi
cu siguranta ca reprezinta o activitate inedita, fiind capitala Emiratelor
Arabe Unite, un oras harnic, localizat intr-o zona frumoasa. Locul a fost
ocupat pentru prima data de tribul Bani Yas in 1760, transformandu-se mai apoi
intr-un mic sat pescaresc pana la descoperirea titeiului, iar veniturile obtinute
au transformat orasul in ceea ce este astazi.
Moscheea seicului Zayed
Turistii sunt
intampinati de o multime de atractii, insa dintre toate se remarca moscheea
seicului Zayed, care incorporeaza elemente de design otomane, iar artizanii
s-au folosit de sticla si sculpturi complexe pentru a da efecte spectaculoase
atat la interior, cat si la exterior. Aceasta a fost deschisa in 2007, dupa ce
pentru constructia sa a fost nevoie de aproape 20 de ani, iar astazi poate sa
gazduiasca pana la 40.000 de credinciosi, fiind cea mai mare moschee din
Emiratele Arabe Unite.
Palatul Al Hosn
Insa nici un
sejur in Abu Dhabi nu este complet fara a vizita Palatul Al Hosn, cunoscut si
drept vechea fortareata sau fortareata alba, fiind cea mai veche cladire a
orasului. Palatul a fost construit la sfarsitul secolului al XVIII-lea pentru a
servi drept resedinta familiei regale, iar interiorul a fost renovat si
modernizat, fiind folosit astazi de o fundatie culturala pentru a gazdui o
colectie importanta de documente istorice cu privire la regiunea Golfului. Curtea interioara si coloanele frumoase se remarca in partea de nord a
complexului, insa in cadrul palatului se mai regaseste un muzeu cu artefacte
traditionale si fotografii istorice, alaturi de o sectiune dedicata istoriei
naturale ce evidentiaza fauna desertului si o sectiune istorica.
Bineinteles ca
toti cei care ajung in Abu Dhabi in vacanta o fac pentru a se bucura de
opulenta specifica regiunii si pentru a vizita tot ce are orasul mai bun de
aratat, avand parte de cele mai bune conditii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu